Lebăda neagră și fețele ipocriziei

Editorialul îi aparține lui Klaus Brinkbäumer, redactorul șef al revistei Der Spiegel, o publicație care vinde în jur de 800.000 de exemplare săptămânal, și este violent anti-Trump. Președintele american este, în opinia jurnalistului german, lipsit de morală, un politician și un șef slab, lipsit de stategie și fără ținte precise, fiecare afirmație fiind susținută de un număr de argumente.

Am citit editorialul și m-am minunat un pic de virulența textului, puțin obișnuită chiar și pentru o publicație cu o viziune destul de radicală, cum e Der Spiegel.

Dar am descoperit în ziua în care am citit editorialul lui Brinkbäumer și un punct de vedere favorabil lui Trump, care îi aparține unuia dintre oamenii pe care îi respect cel mai mult. Este vorba de Nassim Nicholas Taleb, om de afaceri, trader, filozof și scriitor, omul care a impus în cultura modernă ideea de lebădă neagră – evenimentul neașteptat care rupe osia lumii și îi schimbă rosturile, autorul cărților „Lebăda neagră” și „Antifragil”.

Într-un interviu pentru Bloomberg, Taleb propune schimbarea modului de a-l privi pe Trump: acesta încearcă să repare sistemul dereglat al globalizării. Președintele american ar trebui apreciat nu prin ceea ce spune ci prin ceea ce face; modul particular de exprimare vine din faptul că Trump nu a avut șefi în viața lui, așa că nu sinte nevoia să se exprime suficient de clar încât să poată pricepe toată lumea. „Trump nu este idiot, există o logică pe care o înțelegi doar dacă te uiți la Trump, ca la Trump, și nu la știri”, spune Taleb.

Mai trebuie spus că inclusiv în „Lebăda neagră”, dar și în repetate alte rânduri, cât și în recentu interviu acordat Bloomberg, Taleb se pronunță împotriva experților de astăzi, care nu pot găsi o nucă de cocos pe insula arborilor de cocos.

Așadar, cine are dreptate, editorialistul sau filozoful/trader? Adevărul nu este la mijloc, pentru că față de Trump greu te poți poziționa la mijloc, muchia este mult prea îngustă și lesne aluneci într-o parte sau alta. O să încerc, totuși, să joc jocul echilibrului.

Trebuie să admitem din capul locului că Trump nu este un politician comun, așa cum nu este un om de afaceri comun. Cu Trump trăim acum, în fapt, o sintagmă dragă multor formatori de opinii mioritici, ideea statului condus precum o companie.

Idee atrăgătoare și care are, la o primă privire, dreptatea ei. Principiile corporatiste asigură dezvoltare, ascensiunea celor eficienți și întreprinzători, o competiție din care societatea are de câștigat. Echilibarea încasărilor și a cheltuielilor, lucru esențial pentru o companie, ar rezolva odată pentru totdeauna problemele miniștrilor de finanțe, iar eficientizarea activităților angajaților la stat ar reduce birocrația.

Astfel de idei sunt juste doar la suprafață, spun, pentru că nu cred că un stat poate fi condus numai după principii corporatiste, de eficientizare maximă și de profit. Statul trebuie să folosească astfel de abordări, dar nu trebuie să fetișizeze aceste principii. Dacă le fetișizează fals, adică spune că face dar nu face nimic, e perversiune de-a dreptul, dar asta e altă discuție.

Idee atrăgătoare și care are, la o primă privire, dreptatea ei. Principiile corporatiste asigură dezvoltare, ascensiunea celor eficienți și întreprinzători, o competiție din care societatea are de câștigat. Echilibarea încasărilor și a cheltuielilor, lucru esențial pentru o companie, ar rezolva odată pentru totdeauna problemele miniștrilor de finanțe, iar eficientizarea activităților angajaților la stat ar reduce birocrația.
Astfel de idei sunt juste doar la suprafață, spun, pentru că nu cred că un stat poate fi condus numai după principii corporatiste, de eficientizare maximă și de profit. Statul trebuie să folosească astfel de abordări, dar nu trebuie să fetișizeze aceste principii. Dacă le fetișizează fals, adică spune că face dar nu face nimic, e perversiune de-a dreptul, dar asta e altă discuție.

Un stat trebuie să dovedească empatie și să lucreze cu noțiuni precum cheltuieli sociale, persoane defavorizate, educație, egalitate de șanse. Un stat ar trebui să comunice cu cetățenii și să se comporte ca un administrator și nu ca un vechil. Trebuie să fie risipitor, să aibă o viziune pe termen foarte lung și să accepte minusuri astăzi pentru a obține plusuri peste ani, economic și social vorbind.

Dar acestea sunt niște opțiuni, iar în momentul în care au votat, americanii au ales calea mai abruptă a lui Trump. Și nu poți să nu-i remarci o anume eficiență: a mers în Arabia Saudită, a obținut contracte de 110 miliarde de dolari și a mers la NATO și le-a adus aminte liderilor de justa repartizare a cheltuielilor, ca să amintesc doar două dintre evenimentele recente.

Pe de altă parte, mă gândesc că un nou tip de politician, așa cum este Trump, ar fi de dorit în locul actualei clase politice. Care ce a făcut?

Politicienii au vorbit ani de zile despre pericolele schimbărilor climatice, și pe urmă s-au urcat în jeturi private și au plecat, lăsând în urmă dâre groase de fum. Și gata.

Au vorbit ani de zile despre foamete și sărăcie, cu icre negre în față. Și gata.

Au vorbit despre finanțele altora, împărțind lumea fără noimă în leneși și harnici, uitând de scheletele deficitelor din propriile dulapuri. Și gata, au așteptat ca lucrurile să se repare de la sine.

Au vorbit ani de zile despre securitatea cetățeanului și lupta împotriva terorismului, și în continuare oameni nevinovați, bărbați, femei și copii mor sfârtecați de explozii sau călcați de mașini.

Poate că Trump nu este cel mai manierat ins din lume și în mod cert nu va fi un model pentru codul ilustrat al bunelor maniere. Dar Trump este o lebădă neagră, așa cum a definit-o Taleb, și nimeni nu poate spune, acum, încotro va zbura aceasta.